Aliatul tău împotriva gripei este mai aproape decât crezi! Află în articolul următor totul despre vaccinul antigripal, ce este, când și de ce trebuie făcut! Ce este vaccinul antigripal? Este puțin probabil să nu fi auzit de acest vaccin, totuși, dacă te întrebi ce este vaccinul antigripal și cum funcționează el, te vom lămuri în cele ce urmează.  Vaccinurile antigripale sezoniere sunt concepute pentru a proteja împotriva virusurilor gripale despre care cercetările arată că vor fi cele mai comune în sezonul următor.  Astfel, se introduce în corp prin vaccin o versiune inactivă sau slăbită a virusului gripal pentru a stimula organismul să recunoască antigenele (proteinele) de pe suprafața virusului și să producă anticorpi.  Dezvoltarea anticorpilor durează aproximativ două săptămâni după vaccinare, iar efectul vaccinului se păstrează o perioadă limitată de timp, în general cel puțin 6 luni.  Apariția vaccinului antigripal a fost determinată de necesitatea combaterii epidemiilor și pandemiilor de gripă care au provocat milioane de decese de-a lungul secolelor. În 1933, trei oameni de știință britanici au reușit să izoleze virusul gripal uman de tip A, iar în 1940 a apărut primul vaccin antigripal experimental care a fost testat pe soldații din Al Doilea Război Mondial.  În 1947, a fost identificat și virusul gripal de tip B, iar vaccinurile au început să fie ajustate pentru a include protecția împotriva acestei tulpini. Producția de vaccinuri s-a îmbunătățit semnificativ de-a lungul anilor datorită utilizării ouălor embrionate de găină pentru cultivarea virusurilor gripale, metodă folosită și în prezent. În 1978, a fost introdus vaccinul trivalent, care includea două tulpini de virus gripal A și una de virus gripal B, iar în 1999 s-a început producția vaccinurilor antigripale tetravalente, care protejează împotriva a două tulpini de virus A și două tulpini de virus B, oferind o protecție mai largă. De ce este important vaccinul antigripal? Vaccinul antigripal protejează împotriva gripei, o boală respiratorie contagioasă cauzată de virusurile gripale (cel mai frecvent din familia Orthomyxoviridae). Gripa poate provoca forme de boală ușoare până la severe și, uneori, poate duce la deces, în plus, se poate complica cu alte infecții, cum ar fi pneumonia.  Cu ajutorul vaccinului, ești protejat împotriva gripei și chiar dacă apare, boala este mai ușoară, iar riscul apariției complicațiilor severe, chiar amenințătoare de viață scade semnificativ.  Mai mult decât atât, prin vaccinare se reduce răspândirea virusului în populație, fiind protejate și categoriile de persoane care din diferite motive nu-și pot administra vaccinul antigripal. Dacă vrei să te protejezi pe tine și pe cei dragi în sezonul rece, vaccinează-te împotriva gripei! Programează-te acum la clinica Profilaxia! Tipuri de vaccinuri antigripale Există 2 tipuri de bază de vaccin cu virusul gripal : Vaccin antigripal inactivat (IIV) – Acest vaccin conține virusuri gripale inactivate sau părți din acestea și este disponibil pentru administrare intramusculară prin injecție. Vaccin antigripal viu atenuat (LAIV) – Acest vaccin este fabricat din virusuri gripale slăbite și se administrează sub formă de spray nazal.  Vaccinurile trivalente, ce conțin două tulpini de virus gripal A și una de virus gripal B sunt treptat înlocuite de vaccinuri tetravalente care acoperă o tulpină suplimentară de virus B.  De asemenea, există un vaccin antigripal recombinant tetravalent (RIV4) și un vaccin pe bază de cultură celulară (ccIIV4) care nu conțin proteină din ou și pot fi administrate persoanelor hipersensibile. Vaccinurile tetravalente cu doze mari sunt disponibile pentru pacienții cu vârsta ≥ 65 de ani. Ce conține vaccinul antigripal? Compoziția vaccinului antigripal poate să difere în funcție de tipul acestuia. Iată ce conține vaccinul antigripal în linii mari:  Antigen gripal (fragmente de virus gripal inactivat sau atenuat – tulpini A și B ) Soluții stabilizatoare (săruri, zaharuri) Conservanți Adjuvanți Solvent (soluție salină sau apă distilată)  Proteine reziduale (precum cele din ou în funcție de metoda de producție). Antibiotice (urme de neomicină sau gentamicină pentru prevenirea contaminării) Formaldehidă ( în cantități extrem de mici, fiind utilizată la inactivarea virusului) Când se face vaccinul antigripal? Te întrebi când se face vaccinul antigripal pentru o protecție eficientă? Află în continuare ce spun specialiștii! Majoritatea persoanelor au nevoie de o singură doză de vaccin antigripal, iar perioada potrivită pentru administrare este în septembrie sau octombrie. Ideal ar fi ca toată lumea să fie vaccinată până la sfârșitul lunii octombrie.  Totuși, există anumite considerații cu privire la momentul vaccinării pentru unele categorii din populație:  Adulților, în special cei de 65 de ani și peste, și femeile însărcinate în primul sau al doilea trimestru de sarcină nu ar trebui să se vaccineze devreme (în iulie sau august), deoarece protecția poate scădea în timp. Cu toate acestea, vaccinarea precoce poate fi luată în considerare pentru oricine nu se poate vaccina mai târziu.  Unii copii au nevoie de două doze de vaccin antigripal. Pentru aceștia se recomandă să se administreze prima doză de îndată ce vaccinul este disponibil, deoarece a doua doză trebuie administrată la cel puțin patru săptămâni după prima. Vaccinarea în lunile iulie și august poate fi luată în considerare și pentru copiii care au nevoie de o singură doză. Vaccinarea în lunile iulie și august poate fi luată în considerare și în al treilea trimestru de sarcină, deoarece aceasta poate ajuta la protejarea copiilor în primele câteva luni după naștere (când sunt prea mici pentru a fi vaccinați). Având în vedere că protecția scade în timp și din cauza faptului că virusurile gripale se schimbă de la an la an, iar vaccinurile sunt adaptate constant este necesară vaccinarea anuală. Pentru mai multe întrebări vino la clinica Profilaxia și discută cu medicul nostru epidemiolog! Programează-te acum! Unde se face vaccinul antigripal? Există numeroase locații unde se face vaccinul antigripal, acesta având o mare disponibilitate în rândul populației. Cabinetele medicilor de familie sunt locurile cele mai accesibile, dar te poți adresa centrelor de vaccinare, spitalelor sau clinicilor private. Uneori, se organizează campanii de vaccinare pentru angajații diferitelor unități, iar tu te poți vaccina chiar la locul de muncă.   Ești din Timișoara și vrei să te vaccinezi împotriva gripei? Îți stăm la dispoziție la clinica Profilaxia! Cât costă vaccinul antigripal? Dacă vrei

Meningita este o boală relativ frecventă care poate afecta pe oricine, oricând și poate duce la repercusiuni severe, chiar deces! De ce să faci vaccinul împotriva meningitei? Citește în continuare și vei afla! Ce este vaccinul pentru meningită? Vaccinul pentru meningită se referă la orice vaccin utilizat pentru prevenirea infecției cu bacterii responsabile de apariția meningitei.  Meningita este o infecție foarte gravă a membranelor care înconjoară creierul și măduva spinării (meningele) și poate provoca complicații severe, leziuni ale creierului sau deces. Aceasta poate fi cauzată de infecții bacteriene, virale, fungice sau parazitare, dar și de alte afecțiuni precum leziuni, cancere sau reacții la medicamente. Meningitele bacteriene sunt cele mai grave și cel mai frecvent sunt cauzate de: Neisseria meningitidis (meningococ); Streptococcus pneumoniae (pneumococ); Haemophilus influenzae de tip B (Hib); Listeria monocytogenes (mai ales la nou-născuți și persoane imunocompromise). Vaccinul împotriva meningitei conține fragmente inactive sau slăbite (antigene) ale bacteriilor care cauzează meningita și ajută organismul să dezvolte imunitate împotriva bacteriilor care pot cauza această afecțiune.  Când antigenul este introdus în organism prin vaccin, sistemul imunitar începe să producă anticorpi specifici împotriva acestuia și îl memorează cu ajutorul memoriei imunologice. Dacă organismul este expus ulterior bacteriilor reale care cauzează meningita, sistemul imunitar va răspunde rapid și eficient, iar infecția va fi combătută înainte ca aceasta să devină periculoasă. Importanța vaccinării împotriva meningitei Vaccinarea este o modalitate sigură și eficientă de a lupta împotriva meningitei. Cu ajutorul vaccinului, se oferă protecție contra aceste boli grave și a complicațiilor ei.  Mai mult decât atât, vaccinându-te nu te protejezi doar pe tine, ci și pe cei din jurul tău, împiedicând răspândirea bacteriilor în comunitate și prevenind apariția unor focare epidemice.  Cu cât se vaccinează mai multe persoane datorită imunității colective, riscul de apariție al acestei infecții scade și la persoanele din jur care din diferite motive nu se pot vaccina. Dacă nu te vaccinezi și contactezi boala ești expus unor complicații severe precum: Leziuni cerebrale Pierderea auzului Epilepsie Amputări (în caz de septicemie meningococică); Deces Nu aștepta ca meningita să facă victime! Programează-te acum la clinica Profilaxia din Timișoara și vaccinează-te! Tipuri de vaccin pentru meningită În România, există mai multe tipuri de vaccinuri care protejează împotriva bacteriilor responsabile de meningită. Iată care sunt acestea: Vaccinuri împotriva meningococului (Neisseria meningitidis) – Protejează împotriva serogrupurilor bacteriei Neisseria meningitidis, responsabile de meningita meningococică și pot fi: Vaccinurile conjugate (ACWY) – Protejează împotriva serogrupurilor A, C, W și Y. Există două opțiuni disponibile la noi în țară: Nimenrix – administrat de la vârsta de 6 săptămâni și Menveo – administrat de la vârsta de 2 ani. Vaccinurile împotriva serogrupului B – Protejează împotriva meningitei cauzate de serogrupul B. În România, se găsesc sub denumirea de Bexsero – recomandat de la vârsta de 2 luni sau Trumenba – administrat începând cu vârsta de 10 ani. Vaccinuri împotriva pneumococului (Streptococcus pneumoniae) – protejează împotriva meningitei pneumococice și altor infecții cauzate de Streptococcus pneumoniae, cum ar fi pneumonia și otita medie. Disponibile în România: Prevenar 13 (inclus în schema națională de vaccinare) – recomandat sugarilor, copiilor și adulților și Pneumovax 23 – recomandat pentru adulți și copii cu vârsta peste 2 ani.  Vaccinuri împotriva Haemophilus influenzae tip B (Hib) – Vaccinurile Hib protejează împotriva meningitei cauzate de Haemophilus influenzae de tip B, o cauză comună de meningită la copiii mici. Sunt incluse în vaccinurile combinate pentru copii care protejează împotriva împotriva Haemophilus influenzae tip B, dar și împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei și hepatitei B. În România sunt disponibile ca Hexacima (DTPa-VPI-Hib-HepB) – administrat în schema națională de vaccinare pentru sugari sau Infanrix Hexa (DTPa-VPI-Hib-HepB). Când se face vaccinul pentru meningită? Dacă îți pui întrebarea ”Vaccinul pentru meningită – Când se face?”, citește în continuare fiindcă vei primi clarificări de la specialiștii noștri!  Așadar, vaccinul pentru meningită este recomandat atât copiilor, cât și adulților și există câteva mențiuni în funcție de tipul vaccinului. Iată care sunt acelea: Vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip B se administrează începând cu vârsta de 2 luni. Vaccinul pneumococic este destinat în special copiilor sub 2 ani. Vaccinul meningococic conjugat tetravalent este:  un vaccin de rutină administrat, de preferință la vârsta de 11 sau 12 ani, cu o doză de rapel la vârsta de 16 ani.  se recomandă și pentru adulții cu risc crescut de infecție meningococică sau condiții preexistente, precum:  Asplenie anatomică sau funcțională (inclusiv siclemie ) infecție cu HIV Deficiențe persistente ale componentelor complementului Utilizarea de inhibitori ai complementului (precum, eculizumab , ravulizumab ) Lucrători în laboratoare de microbiologie  Călătorie sau rezidență în zone endemice Expunerea la un focar atribuit unui serogrup de vaccin Vaccinul conjugat este preferat pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 11 și 55 de ani și pentru cei > 55 de ani care au fost vaccinați anterior și necesită revaccinare sau care pot necesita doze multiple de vaccin.   Atunci când vrei să călătorești în zone cu risc crescut (precum Arabia Saudită în timpul Hajj-ului sau Umrah-ului sau Africa sub-sahariană), este obligatoriu să fii vaccinat împotriva meningitei.  Ia în considerare să te vaccinezi cu minim 2 săptămâni înainte de călătorie pentru ca organismul tău să aibă timp să producă anticorpi, iar tu să fii protejat.  Cum se administrează vaccinul pentru meningită? Administrarea vaccinuri meningococice se face pe cale intramusculară. Locul preferat pentru sugari și copii mici este mușchiul vast lateral din coapsa anterolaterală, iar pentru copii mai mari și adulți este mușchiul deltoid. Se va utiliza un ac adecvat vârstei și mărimii persoanei care primește vaccinul. Numărul de doze variază în funcție de tipul de vaccin, vârsta persoanei și riscul de expunere. În tabelul următor se prezintă în linii mari numărul de doze necesare pentru fiecare vârstă și vaccin. Sugari Copii  Adolescenți Adulți Protecție suplimentară Vaccin pneumococic 3 doze + rapel la 12-15 luni Nu necesită doze suplimentare Nu este recomandat de rutină 1 doză + rapel la fiecare 5 ani pentru imunocompromiși Rapel pentru cei cu risc crescut Vaccin împotriva Hib 3 doze + rapel la 12-15 luni Nu necesită doze suplimentare Nu este recomandat de rutină

Crezi că suferi de tulburări alimentare? Vrei să afli mai multe despre simptomele și tratamentul tulburărilor de alimentație? Citește următorul articol și află informații utile de la specialiști!  Ce sunt tulburările de alimentație?   Tulburările de alimentație fac parte din tulburările mintale și sunt caracterizate prin comportamente alimentare anormale care afectează sănătatea fizică și psihică a unei persoane. Definiție și clasificare medicală Există mai multe tulburări alimentare cu care cineva se poate confrunta, fiecare având caracteristici proprii. Iată care sunt cele mai frecvente tipuri: Anorexia nervoasă – Se caracterizează prin înfometare și scădere în greutate, rezultând un indice de masă corporal inadecvat, precum și prin frica intensă de a lua în greutate și percepție distorsionată a schemei corporale.  Bulimia nervoasă – Se caracterizează prin episoade de mâncat excesiv, urmate de comportamente compensatorii precum vărsături autoprovocate, utilizarea de laxative, post sau exerciții fizice excesive.  Tulburarea de alimentație compulsivă (binge-eating disorder) – Constă în apariția unor episoade de mâncat excesiv într-o perioadă scurtă de timp, însoțite de un sentiment de pierdere a controlului asupra alimentației lor, fără însă a recurge la comportamente compensatorii.  Tulburare de evitare/restricție a consumului de alimente – Este o tulburare de alimentație definită recent, care implică eșecul persistent de a satisface nevoile nutriționale și o alimentație extrem de pretențioasă. Tulburarea Pica – Se caracterizează prin consumul unor produse nealimentare, fără valoare nutritivă (de exemplu hârtie, așchii de vopsea, săpun, pânză, păr, sfoară, cretă, metal, pietricele, cărbune sau cărbune sau argilă) timp de cel puțin o lună. Tulburarea de ruminare – Constă în regurgitarea și remestecarea repetată a alimentelor după masă în mod voluntar.  Statistici și prevalență în România Tulburările de alimentație sunt din ce în ce mai frecvente în rândul populației și tind să afecteze în special femeile. De asemenea, tulburările alimentare au una dintre cele mai crescute rate de mortalitate dintre bolile psihice. În România, datele statistice cu privire la tulburările de alimentație nu sunt foarte exacte, însă se pare că peste 400 000 de persoane suferă de o tulburare vizibilă de alimentație.  Oficial 5 din 100 de femei se confruntă cu bulimie, dar sunt studii care arată ca numai 10% din cazurile de bulimie sunt declarate, așadar se pare că 1 din 5 femei suferă de bulimie (20%). 95% dintre persoanele cu tulburări alimentare au între 12-25 ani, iar anorexia este a 3 a cea mai comună afecțiune cronică întâlnită la adolescenți.  Conform unui studiu european, aproximativ 20% dintre adolescenții din România manifestă comportamente alimentare nesănătoase, precum restricționarea alimentației sau episoade de mâncat compulsiv. Impactul asupra sănătății fizice și mentale Tulburările de alimentație au un impact sever asupra sănătății fizice și psihice, fiind însoțite și de alte afecțiuni sau determinând apariția lor. În ceea ce privește starea fizică, mâncatul excesiv, restricțiile alimentare severe, precum și comportamentele compensatorii asociate influențează semnificativ metabolismul și pot determina apariția dezechilibrelor nutriționale și hormonale, afecțiunilor la nivelul sistemului digestiv, cardiovasculare precum și afectarea organelor interne și danturii. Tulburările alimentare se pot grefa pe fondul unei stări psihice instabile, dar pot la rândul lor să inducă simptome psihice sau afecțiuni psihiatrice. Pacienții cu tulburări alimentare se confruntă adesea cu depresie, anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă sau tulburări de schemă corporală, iar riscul suicidar crește proporțional cu severitatea bolii.  Identificarea Semnelor de Alarmă   Tulburările de alimentație atrag după sine o serie de semne atât fizice, cât și comportamentale, psihologice sau emoționale.  Simptome fizice principale Simptomele fizice pot varia în funcție de tulburarea alimentară prezentă, însă cele mai frecvente sunt:   Pierderea rapidă sau fluctuațiile frecvente în greutate Oboseală excesivă și fatigabilitate Tulburări gastrointestinale, cum ar fi constipația sau balonarea Amenoree sau dereglări menstruale Piele uscată, unghii friabile și căderea părului. Leziuni dentare cauzate de vărsături frecvente  Dureri musculare și crampe Senzație excesivă de frig Manifestări comportamentale Anumite manifestări comportamentale pot trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă tulburare de alimentație. Printre acestea se pot număra: Refuzul de a consuma anumite alimente sau categorii alimentare Evitarea meselor în familie sau în public Preocuparea excesivă față de numărul de calorii, greutate sau conținutul nutrițional al alimentelor Activitate fizică excesivă și compulsivă Comportamente compensatorii, precum vărsături autoprovocate, utilizarea laxativelor sau diureticelor Stocarea alimentelor sau episoade de consum compulsiv în secret Comportamente obsesive legate de imaginea corporală, precum monitorizarea greutății sau privirea excesivă în oglindă Schimbări psihologice și emoționale Așa cum menționam anterior, tulburările de alimentație au un impact negativ și asupra stării psihice și emoționale, de aceea în tabloul clinic pot fi evidențiate: Stări de anxietate sau depresie Iritabilitate, labilitate dispozițională Nemulțumirea constantă față de propria schemă corporală Sentimente de vinovăție sau rușine legate de alimentație Retragere socială și evitare a interacțiunilor cu prietenii sau familia Dificultăți de concentrare și probleme de memorie Anhedonie Stimă de sine scăzută   Acestea sunt doar câteva dintre semnele de alarmă pe care dacă le identifici la tine sau la cineva drag poate fi nevoie de o evaluare de specialitate. În Timișoara, la clinica Profilaxia, te poți programa la psihiatru sau la psiholog pentru a afla dacă suferi de o tulburare de alimentație și ce poți face în acest sens! Nu mai sta pe gânduri, vino la un control! Procesul de Diagnostic și Evaluare Tulburările alimentare sunt complexe, de aceea pentru gestionarea lor este nevoie de o echipă multidisciplinară. Astfel, pentru a formula un diagnostic corect și complet poate fi nevoie de o evaluare psihiatrică, o evaluare psihologică specializată și efectuarea mai multor investigații medicale.  Criterii medicale de diagnostic Din punct de vedere psihiatric, pentru formularea unui diagnostic se utilizează criteriile menționate în Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale (DSM).  Caracteristicile fiecăreia dintre aceste tulburări sunt rezumate în cele ce urmează: Tulburare Caracteristici Anorexia nervoasă Restricționarea persistentă a aportului de energie necesar, fapt ce duce la o greutate corporală semnificativ scăzută pentru vârsta, sexul, etapa de dezvoltare și sănătatea fizică Frica intensă de a crește în greutate sau comportament persistent care interferează cu creșterea în greutate Dismorfism corporal sau lipsa persistentă de recunoaștere a gravității greutății lor scăzute 2 subtipuri: restrictiv sau cu episoade de

Cineva din familia ta se confruntă cu un traumatism cranio-cerebral și vrei să fii informat? Ai ajuns unde trebuie! Citește în continuare și află de la specialiștii noștri informații utile cu privire la acest subiect! Mecanisme și Clasificarea Traumatismelor Cranio-Cerebrale   Traumatismul cranio-cerebral (TCC) este o leziune a creierului sau a structurilor craniene apărută ca urmare a unui impact direct la nivelul capului sau a unei forțe externe care afectează cutia craniană.  Traumatismele cranio-cerebrale sunt frecvente, fiind una dintre principalele cauze de mortalitate și invaliditate la nivel global. Reprezintă cauza principală pentru apariția comei, pentru dizabilitățile cauzate de traume și pentru leziunile cerebrale la copii și adulții tineri.  Tipuri de impact și forțe implicate Traumatismele cranio-cerebrale pot fi de mai multe feluri în funcție de diferite criterii de clasificare. În funcție de modul de apariție pot fi descrise:  TCC apărute prin impact direct –  Rezultă în urma unei lovituri sau în urma contactului direct a cutiei craniene cu un obiect dur ce produce forțe de compresie (de exemplu accidente rutiere, căderi, lovituri cu obiecte dure). Pot cauza fracturi sau leziuni localizate (contuzii cerebrale).  TCC apărute prin forțe de accelerație – decelerație – Rezultă atunci când capul este mișcat brusc înainte și înapoi, iar creierul se deplasează în interiorul cutiei craniene cauzând leziuni. Apar în accidente auto, cunoscut sub numele de traumatism de tip whiplash (”în lovitură de bici”) sau în sporturile de contact.  TCC apărute prin forțe de rotație – Creierul se răsucește în interiorul craniului atunci când capul este rotit rapid (accidente rutiere, coliziuni laterale în sporturi de contact). Tensiunea creată poate cauza leziuni axonale difuze și pierderea conștienței, iar conexiunile neuronale pot fi afectate. TCC apărute prin compresie prelungită – Rezultă în urma unei situații care duce la strivirea craniunului între două suprafețe, precum accidente industriale sau căderea unui obiect greu peste cap. Cauzează fracturi extinse și edem cerebral.  TCC apărute prin forțe penetrante – O leziune penetrantă sau deschisă a capului apare atunci când un obiect străpunge craniul și afectează dura mater , membrana cea mai exterioară care înconjoară creierul. Rezultă în urma unei împușcături sau în urma contactului cu obiecte contondente și pot cauza hemoragii severe și edem cerebral.  Clasificarea în funcție de severitate Loviturile la cap sunt frecvente, se pot întâmpla oricui chiar în propria casă, dar nu toate sunt grave. Iată clasificarea TCC în funcție de severitate: Ușoare – Leziuni ușoare care nu determină afectarea semnificativă a funcțiilor creierului.  Moderate – Leziuni care pot afecta temporar funcțiile creierului Severe – Leziuni grave care pot pune viața în pericol și pot afecta permanent funcțiile creierului.  Unul dintre instrumentele prin care se stabilește gradul de severitate este scala Glasgow. Aceasta evaluează conștiența pacientului în funcție de răspunsul orcular, verbal și motor.  Deschiderea ochilor (E – Eyes): 4 puncte: Deschide ochii spontan. 3 puncte: Deschide ochii la stimul verbal. 2 puncte: Deschide ochii la stimul dureros. 1 punct: Nu deschide ochii. Răspunsul verbal (V – Verbal): 5 puncte: Răspunde coerent și orientat. 4 puncte: Confuz, dar capabil să răspundă la întrebări. 3 puncte: Răspunsuri inadecvate sau incoerente. 2 puncte: Sunete nearticulate.  1 punct: Fără răspuns verbal. Răspunsul motor (M – Motor): 6 puncte: Execută comenzi simple. 5 puncte: Localizează durerea. 4 puncte: Retragere reflexă la durere. 3 puncte: Flexie anormală la stimulare dureroasă. 2 puncte: Extensie anormală la stimulare dureroasă. 1 punct: Fără răspuns motor. Scor:  13-15: TCC ușor  9-12: TCC moderat  3-8: TCC sever Factori de risc și grupuri vulnerabile   Așa cum spuneam mai devreme, traumatismele cranio-cerebrale sunt foarte frecvente, însă există anumite grupuri mai vulnerabile și anumiți factori de risc care cresc riscul acestora.    TCC apare cel mai frecvent la copiii foarte mici (cu vârsta cuprinsă între 0 și 4 ani), în adolescență și la adulții tineri  (vârsta între 15 și 24 de ani), cu un vârf ulterior al incidenței la adulții în vârstă (peste 65 de ani). Vârsta înaintată cuprinde grupul cu cele mai mari rate de spitalizări și decese legate de TCC.   Factorii care favorizează apariția TCC sunt: Vârstă – copii mici și vârstnicii Accidente rutiere Accidente sportive  Accidente de muncă  Consumul de alcool sau droguri Afecțiuni medicale Locuințe nesigure  Drumuri neamenajate sau condiții meteo nefavorabile Spații publice cu infrastructură defectuoasă Expunerea la violență Fragilitate osoasă ereditară  Evaluarea Clinică și Diagnosticul Modern   Traumatismele cranio-cerebrale pot avea o evoluție imprevizibilă și pot pune viața în pericol dacă nu sunt gestionate corespunzător, de aceea o evaluare corectă te poate scuti de multe probleme. De asemenea, în situațiile severe, un diagnostic rapid poate să crească șansele de supraviețuire și recuperare. Examenul neurologic inițial În cazul unui traumatism cranio-cerebral examenul neurologic inițial este foarte important și poate ghida măsurile care vor fi necesare ulterior.  Examenele neurologice sunt cele mai utile din punct de vedere clinic la pacienții nesedați care sunt bine oxigenați și care au tensiunea și glicemia normală. Sedarea, hipoxia, hipotensiunea și hipoglicemia pot deprima funcția nervoasă și pot face evaluarea inexactă.  Un examen neurologic complet nu poate fi efectuat la persoanele necooperante și inconștiente. Cu toate acestea, examinarea atentă poate oferi în continuare indicii despre unele aspecte ale stării neurologice a acestor pacienți, cum ar fi starea mentală, unele funcții ale nervilor cranieni și puterea motorie. Testarea reflexelor poate fi efectuată la pacienții în stare comatoasă. Evaluările neurologice comune includ: Evaluarea capacității și statusului mental Evaluarea dimensiunii pupilelor Examene senzoriale Evaluarea reactivității pupilelor Măsurarea tensiunii arteriale Evaluarea rezistenței  Exerciții de echilibru și funcție motrică Măsurătorile pulsului Evaluarea respirației În cele mai multe cazuri, aceste evaluări neurologice durează în jur de o oră. Sunt non-invazive și nu implică niciun stimulent cerebral.  Uneori, o leziune cerebrală traumatică nu lasă niciun sistem vizibil, de aceea este indicat să mergi la medic pentru o examinare ca să te asiguri că totul este în regulă.  Cauți un medic neurolog în Timișoara? Vino la clinica Profilaxia, specialiștii noștri îți stau la dispoziție pentru evaluare și tratament! Tehnici avansate de imagistică Imagistica este o parte indispensabilă a evaluării inițiale și a gestionării ulterioare a pacienților cu traumatisme

Cineva drag a fost diagnosticat cu cancer bronhopulmonar? Tu însuți te temi de această boală și vrei să o previi? Citește în continuare și află mai multe despre cauze, simptome, tratament și metode de prevenire ale cancerului bronhopulmonar! Ce este cancerul bronhopulmonar?   Cancerul bronhopulmonar este o tumoră malignă cu originea în parenchimul pulmonar sau în interiorul bronhiilor. Apare prin deteriorarea celulelor căilor respiratorii care încep să se dividă necontrolat formând mase de țesut care în cele din urmă împiedică funcția normală.   Cancerul cu debut în plămâni se numește cancer pulmonar primar, iar cel care se răspândește la plămâni dintr-un alt organ este cunoscut sub numele de cancer pulmonar secundar.  Cancerul bronhopulmonar primar este de 2 tipuri: cancere pulmonare cu celule mici (SCLC) – reprezintă aproximativ 15% dintre cazuri. cancere pulmonare non-microcelulare (NSCLC) – sunt cele mai comune, aproximativ 85% dintre cazuri și pot fi: adenocarcinoame, carcinoame cu celule scuamoase, carcinoame cu celule mari, carcinoame cu celule neuroendocrine.  Cancerul pulmonar este al doilea cel mai frecvent tip de cancer, după cancerul de sân (la femei) și cancerul de prostată (la bărbați) reprezentând aproximativ 12,4% din totalul neoplasmelor diagnosticate și cel care aduce cea mai mare mortalitate.   Conform raportului Global Cancer Statistics din 2020, carcinomul pulmonar a rămas principala cauză de deces prin cancer la nivel mondial, cu aproximativ 1,8 milioane de decese. Factori de risc si cauze   Cancerul bronhopulmonar are mai multe cauze de apariție și poate fi rezultatul acțiunii unor factori favorizanți.  Factorii de risc pot fi de 2 feluri: Factori de risc modificabili – sunt acele situații pe care ai posibilitate să le controlezi, iar evitarea expunerii la acești factori poate scădea riscul de a dezvolta boala: Fumatul – este de departe principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar. Se crede că aproximativ 80% dintre decesele cauzate de cancer pulmonar sunt cauzate de fumat, iar acest număr este probabil chiar mai mare pentru cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC). Cu cât fumezi mai mult timp și cu cât fumezi mai multe pachete pe zi, cu atât riscul este mai mare. Fumatul pasiv – Chiar dacă nu ești fumător, inhalarea fumului din mediul înconjurător poate crește riscul de a dezvolta cancer bronhopulmonar. Expunerea la substanțe nocive pot contribui la dezvoltarea cancerului pulmonar. Cele mai frecvente fiind: radonul – este un gaz radioactiv natural care rezultă din descompunerea uraniului din sol și roci și se pare că în anumite zone este a doua cauză de cancer pulmonar după fumat. În aer liber, există atât de puțin radon încât nu este probabil să fie periculos, dar în interior poate fi concentrat (în special în subsoluri). azbestul – este un material natural, fibros, care a fost utilizat pe scară largă în trecut în diverse industrii datorită proprietăților sale de izolare termică, rezistenței la foc și durabilității. În ultima vreme, utilizarea azbestului s-a redus considerabil, însă cei care lucrează cu azbest ( în mine, mori, fabrici textile, locuri în care se utilizează izolația și șantierele navale) au șanse mai mari de a muri de cancer pulmonar. De asemenea, riscul de cancer pulmonar este mult mai mare la lucrătorii expuși la azbest care și fumează. În plus, persoanele expuse la cantități mari de azbest au un risc mai mare de a dezvolta mezoteliom, un tip de cancer care începe în pleura (mucoasa care înconjoară plămânii). minereuri radioactive, cum ar fi uraniul substanțe chimice inhalate, cum ar fi arsenul, beriliu, cadmiu, silice, clorură de vinil, compuși de nichel, compuși de crom, produse din cărbune, gaz muștar și eteri clormetilici evacuare diesel Anumite suplimente alimentare – Mai multe studii au constatat că persoanele care fumau și luau suplimente de beta-caroten aveau un risc crescut de cancer pulmonar.  Apă de băut care conține arsenic – Studiile efectuate asupra indivizilor din anumite părți ale lumii, precum Asiei de Sud-Est și America de Sud, cu niveluri ridicate de arsenic în apa lor de băut, au descoperit un risc mai mare de cancer pulmonar.  Factori de risc nemodificabili – Sunt factorii de risc asupra cărora nu ai niciun control, aceștia fiind legați de: Genetică – Dacă cineva din familie a avut cancer bronhopulmonar, ai un risc mai crescut de a dezvolta cancer decât o persoană în familia căreia nu există acest istoric. Vârsta – Riscul de a dezvolta cancer pulmonar crește pe măsură ce înaintezi în vârstă, majoritatea cazurilor fiind diagnosticate la persoanele de peste 60 de ani. Radioterapia anterioară la plămâni – Dacă ai avut nevoie de radioterapie în zona toracelui pentru alte tipuri de cancer (cancer de sân, limfom Hodgkin) ai un risc mai mare de cancer pulmonar, în special dacă fumezi.  Poluarea aerului – În orașe, poluarea aerului, cum ar fi de la evacuarea motorinei, pare să crească ușor riscul de cancer pulmonar. Acest risc este mult mai mic decât riscul cauzat de fumat, dar există. Simptome si manifestari clinice   Tabloul clinic al cancerului bronhopulmonar poate fi nespecific, mai ales la început, din acest motiv poate fi greu de diagnosticat în stadii incipiente. Hai să aruncăm o privire asupra simptomelor și manifestărilor clinice care să îți dea de gândit! Simptome în stadiile incipiente – Tuse persistentă – Dureri în piept – Respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație – Răgușeală – Expectorație cu sânge – Oboseală excesivă și slăbiciune – Apetit modificat și scădere în greutate inexplicabilă Simptome în stadiile avansate Durere accentuate în piept  Dificultăți severe de respirație Edeme la nivelul feței, gâtului sau brațelor Lichid în cavitatea toracică Metastaze în plămânul contralateral sau în alte organe Sindroame paraneoplazice Unele tipuri de cancer pulmonar pot cauza probleme în țesuturi și organe îndepărtate, chiar dacă cancerul nu s-a răspândit în acele locuri și poartă denumirea de sindroame paraneoplazice. Uneori, aceste sindroame pot fi primele simptome ale cancerului pulmonar. Deoarece simptomele afectează alte organe, o altă boală decât cancerul pulmonar poate fi mai întâi suspectată. Se pot întâlni în orice tip de cancer pulmonar, dar sunt mai des asociate cu cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC). Pot afecta: Sistemul nervos (sindrom neurologic paraneoplazic) – apare atunci

[row] [col span__sm=”12″] Pneumonia este o afecțiune serioasă care necesită atenție și tratament adecvat pentru a evita complicațiile și pentru a sprijini o recuperare rapidă. Fie că te confrunți cu febră, tuse, dificultăți de respirație sau durere toracică, este crucial să ai acces la o evaluare corectă și un plan de tratament personalizat.  La Clinica Profilaxia, ne asigurăm că fiecare pacient primește îngrijirea de care are nevoie, folosind echipamente moderne și metode avansate pentru diagnostic și monitorizare. Echipa noastră de specialiști este dedicată nu doar identificării cauzelor și simptomelor, ci și oferirii unui sprijin continuu pentru o recuperare completă și sigură. [/col] [/row] [row] [col span__sm=”12″] [title style=”center” text=”Ce este pneumonia?” tag_name=”h2″] Pneumonia este mai mult decât o simplă infecție respiratorie – este o afecțiune serioasă care afectează plămânii și îți poate influența întreaga stare de sănătate. Această boală apare atunci când infecția ajunge la nivelul alveolelor pulmonare, determinând acumularea de lichid și inflamarea acestora, ceea ce face respirația dificilă și oboseala extremă.  Fie că e cauzată de bacterii, viruși sau fungi, pneumonia necesită o atenție deosebită pentru a preveni agravarea simptomelor. Există mai multe tipuri de pneumonie, fiecare cu caracteristici specifice și moduri diferite de abordare. De la pneumonia bacteriană, care poate avea debut brusc și sever, la pneumonia virală, ce afectează frecvent copiii și persoanele în vârstă, sau chiar pneumonia fungică, rară dar complexă, fiecare formă necesită o strategie personalizată de tratament.  La Clinica Profilaxia, echipa noastră de specialiști îți oferă sprijinul necesar pentru a înțelege ce este pneumonia, tipul de pneumonie cu care te confrunți și îți creează un plan de tratament adecvat, bazat pe o analiză detaliată a stării tale de sănătate. Descoperă cum poți preveni și trata această afecțiune pentru a-ți proteja sănătatea pe termen lung! [/col] [/row] [row] [col span__sm=”12″] [title style=”center” text=”Simptomele pneumoniei” tag_name=”h2″] Pneumonia poate debuta cu simptome subtile, dar ele capătă rapid intensitate și pot deveni copleșitoare. Recunoașterea din timp a semnelor te ajută să iei măsurile necesare pentru a evita complicațiile. Iată câteva dintre simptomele de care să fii atent:   Febră ridicată și frisoane – un semn clar că organismul tău luptă cu o infecție serioasă. Tuse persistentă – de obicei, tusea este însoțită de flegmă, iar în cazuri severe poate avea și urme de sânge. Dureri în piept – durerea poate apărea la respirație profundă sau tuse și poate fi ascuțită, făcând respirația dificilă. Oboseală extremă – te poți simți epuizat chiar și după activități minore, semn că plămânii nu reușesc să oxigeneze corespunzător organismul. Dificultăți de respirație – respirația devine rapidă și greoaie, un simptom ce nu trebuie ignorat.   Când să cauți ajutor medical? Dacă simptomele nu cedează sau se agravează după câteva zile. Dacă observi dificultăți de respirație sau dureri în piept ce nu dispar. Dacă ai febră ridicată, frisoane și te simți epuizat.   La Clinica Profilaxia, suntem aici să îți oferim o evaluare completă și un plan de tratament personalizat. Echipa noastră de medici pneumologi este pregătită să îți ofere îngrijirea de care ai nevoie pentru o recuperare completă și în siguranță.  Nu aștepta ca simptomele să se agraveze – sănătatea plămânilor tăi merită atenție de specialitate! [/col] [/row] [row] [col span__sm=”12″] Programează-te acum! Vezi prețuri pneumologie [/col] [/row] [row] [col span__sm=”12″] [title style=”center” text=”Tratamentul pneumoniei” tag_name=”h2″] Tratamentul pneumoniei este esențial pentru o recuperare rapidă și completă. Cu opțiunile corecte de tratament, poți reduce durata simptomelor și preveni complicațiile. La Clinica Profilaxia, îți punem la dispoziție soluții de tratament personalizate, adaptate tipului și severității pneumoniei tale, astfel încât să beneficiezi de o îngrijire completă și eficientă. Medicamente antibiotice sau antivirale  Dacă pneumonia este cauzată de bacterii, antibioticele sunt prima linie de tratament. În cazul infecțiilor virale, medicamentele antivirale sunt utilizate pentru a combate virusul și a ușura simptomele. Medicamente antiinflamatoare și pentru reducerea febrei  Acestea ajută la ameliorarea durerii și febrei, făcându-te să te simți mai confortabil și să te recuperezi mai ușor. Suport respirator și hidratare  În cazurile mai severe, poate fi necesar un suport respirator pentru a-ți asigura oxigenarea corespunzătoare. Hidratarea este de asemenea esențială pentru a sprijini funcționarea plămânilor și a ajuta corpul să elimine infecția.   În cât timp se vindecă pneumonia? Durata de vindecare poate varia în funcție de tipul de pneumonie și de starea ta generală de sănătate. În general:   Pentru formele ușoare, recuperarea poate dura între 1-2 săptămâni. În cazurile mai severe, poate fi nevoie de 3-4 săptămâni pentru o recuperare completă. Persoanele cu alte probleme de sănătate pot avea un timp de vindecare mai îndelungat și necesită monitorizare atentă.   La Clinica Profilaxia, suntem alături de tine pe toată durata procesului de recuperare. Echipa noastră de specialiști te va ghida pas cu pas, ajustând tratamentul după evoluția stării tale, astfel încât să revii la o stare de sănătate optimă cât mai rapid.  Nu lăsa pneumonia să îți afecteze viața – vino la Profilaxia pentru un tratament complet și eficient! [/col] [/row] [row] [col span__sm=”12″] [title style=”center” text=”Este pneumonia contagioasă?” tag_name=”h2″] Pneumonia este contagioasă, iar înțelegerea modului de transmitere este esențială pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur. Această infecție se poate răspândi prin aer atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, eliberând în aer picături mici ce conțin virusuri sau bacterii. Acestea pot fi inhalate de alte persoane sau pot ajunge pe suprafețe pe care le atingem, crescând riscul de transmitere. Cum se transmite pneumonia? Prin picături de salivă – atunci când cineva infectat tușește, strănută sau chiar vorbește, eliberează mici particule ce pot fi inhalate de cei din jur.   Prin contact direct sau atingeri – virusurile și bacteriile pot supraviețui pe obiecte și suprafețe, așa că simpla atingere a unei mâini infectate sau a unui obiect contaminat poate duce la îmbolnăvire.   Măsuri de prevenire și control Protecția este cheia pentru a evita riscul de infectare, iar măsurile preventive sunt simple și eficiente:   Spală-te frecvent pe mâini – igiena mâinilor este una dintre cele mai simple metode de prevenire. Evită contactul cu persoanele bolnave –

Ce este migrena? Migrena este o durere cu caracter pulsatil la nivelul capului, care poate dura de la ore la zile întregi. De obicei, durerea se resimte numai pe o parte. În plus, disconfortul este însoțit și de alte simptome precum: greață; vărsături; fotosensibilitate sau sensibilitate la zgomote. Migrena se confundă de cele mai multe ori cu cefaleea, dar nu este același lucru, pentru că migrena nu este o simplă durere de cap. Este un disconfort însoțit și de alte manifestări neplăcute. În plus, migrena poate avea cauze mai grave decât pare la prima vedere. Tipuri de migrene Există mai multe tipuri de migrene. Cele mai frecvente categorii de migrene sunt: Migrenă cu aură (migrenă clasică) Migrenă fără aură (migrenă comună) Alte tipuri de migrene includ: Migrena adolescentului (migrenă abdominală) Migrenă cronică Migrena hemiplegică Migrena menstruala Migrenă fără dureri de cap, silențioasă (migrenă acefalgică) Migrenă retiniană (migrenă oftalmică) Status migrenos   Care sunt simptomele migrenei? Există patru faze sau etape ale migrenei: Prodrom: prima fază începe cu până la 24 de ore înainte de apariția durerii de cap. Aura: O aura este un grup de simptome senzoriale, motorii și/sau de vorbire care acționează ca un semn de avertizare al unei migrene. Faza aurei poate dura între 5 și 60 de minute. S-ar putea să experimentați atât aura, cât și durerea de cap în același timp. Cefalee: o migrenă durează între patru ore și 72 de ore. Postdrom: durează de obicei câteva ore până la 48 de ore iar pacientul experimentează confuzie, amețeală, slăbiciune, sensibilități la lumină și zgomote.  Poate dura aproximativ opt până la 72 de ore pentru a parcurge cele patru etape. Simptomele migrenei variază în funcție de stadiu. Fiecare migrenă este diferită și nu veți avea neapărat simptome în toate cele patru etape ale fiecărei migrene. Simptomele prodromului Schimbări de dispoziție Dificultate de concentrare Probleme cu somnul Oboseala Greaţă Foame și sete Urinare frecventa Simptomele aurei Slăbiciune musculara Dificultăți de vedere Zgomote la nivelul urechilor (tinitus). Senzație de amorțeală la nivelul feței sau a membrelor Dificultăți de concentrare Vertij Durerea de cap devine treptat mai intensă. Poate afecta o parte a capului sau ambele părți. Poate fi însoțită de alte simptome precum: Greață și vărsături Sensibilitate la lumină, sunet și miros Simptomele postdromului Oboseală Sensibilitate la lumină și sunet Dificultate de concentrare Greaţă Ameţeală   Ce cauzează o migrenă? Cercetătorii nu sunt siguri de cauza exactă a migrenelor, dar studiile arată că factorul genetic joacă un rol important în declanșarea migrenelor. În momentul apariției durerilor de cap, nervi specifici trimit semnale de durere către creier. Acest lucru eliberează substanțe inflamatorii în nervii și vasele de sânge de la nivelul capului. Ce declanșează o migrenă? Unii dintre cei mai frecvenți factori declanșatori ai migrenei includ: Stres Modificări hormonale Anumite medicamente Modificări la nivelul somnului Schimbări meteorologice Activitate fizică intensă Substanțe care creează dependență precum cofeina sau tutunul Dietă: unele alimente care pot provoca migrenă, excesul de alcool, săritul peste mese, dietele de tot felul, renunțarea la cafea, deshidratarea, consumul de alimente nesănătoase (alimente care conțin, de exemplu, glutamat monosodic) Expunerea la lumini puternice, zgomote puternice sau mirosuri puternice.   Care sunt factorii de risc? O migrenă poate afecta pe oricine, la orice vârstă, de la copii până la adulți. Femeile sunt mai susceptibile decât bărbații de a experimenta o migrenă. Alți factori de risc includ: Istoric familial de migrene Anumite afecțiuni precum depresia, anxietatea, tulburări de somn și epilepsie Utilizarea regulată a produselor din tutun Diagnosticarea migrenei Medicul își poate da seama dacă pacientul suferă de migrenă dacă este vorba despre: o durere care durează între 4-72 de ore. Poate fi tratată inadecvat sau poate să nu fie tratată. o durere care nu se ameliorează, sau care trezește pacientul din somn noaptea. cefaleea care se agravează, sau care se repetă, la intervale tot mai mici de timp. cefaleea care se asociază cu alte manifestări. Dacă medicul specialist are nevoie de o confirmare pentru a stabili diagnosticul poate apela la alte investigații: examinarea neurologică (neurologie); examenul de fund de ochi; măsurarea tensiunii arteriale; imagistica cerebrală (CT, RMN). Tratamentul migrenei Nu există un remediu pentru migrene. Dar un medic vă poate ajuta să gestionați simptomele migrenei prin următoarele: Medicamente Evitarea declanșatorilor migrenei Există două tipuri de medicamente disponibile cele utilizate pentru a preveni sau pentru a ameliora simptomatologia durerii. Medicamentele care ajută la ameliorarea durerii includ: ibuprofen; aspirină; paracetamol; triptani: pot fi sub formă de comprimate, spray nazal. Aceste medicamente nu sunt recomandate persoanelor cu risc de AVC, sau infarct miocardic acut; opioide; antiemetice (împotriva manifestărilor de greață și a vărsăturilor): metoclopramid. Medicamentele care pot preveni apariția migrenelor includ: Medicamente anticonvulsivante (acid valproic, topiramat) Beta-blocante (atenolol, propranolol, nadolol) Blocante ale canalelor de calciu (verapamil) Anticorpi monoclonali (erenumab, fremanezumab, galcanezumab) Antidepresive triciclice (amitriptilină, nortriptilină, doxepină) Inhibitori ai recaptării serotoninei și norepinefrinei (venlafaxină, duloxetină) Fiecare medicament are efecte adverse, mai mult sau mai puțin neplăcute. Medicul este singurul care poate prescrie medicamentul cel mai potrivit pentru starea pacientului. Cum putem preveni migrena?  În cazul în care vă confruntați cu migrene, este posibil să nu le puteți preveni complet, dar există măsuri pentru a diminua frecvența și intensitatea acestora. Determinați factorii declașatori, astfel încât să puteți preveni sau să gestionați apariția migrenelor. În plus față de evitarea factorilor declanșatori puteți încerca să preveniți durerea sau să găsiți ameliorarea migrenei în următoarele moduri: Faceți sport regulat. Exercițiile aerobice precum mersul pe jos, joggingul, alergatul și mersul cu bicicleta sunt asociate cu o scădere a atacurilor de migrenă. Mențineți un program regulat. Dacă dormiți, mâncați și faceți exerciții fizice la un program regulat, este posibil să aveți mai puține simptome de migrenă. Gestionați-vă stresul. Femeile care au tendința de a face migrene în preajma menstruației pot lua medicamente preventive pentru a scădea riscul apariției acestora. Încercați dispozitivele de prevenire. Stimularea transcutanată a nervului supraorbital (t-SNS) este un fel de bandă portabilă. Acest dispozitiv trimite impulsuri electrice către nervul trigemen, care este asociat cu migrene. Dispozitivul poate provoca furnicături sau senzație de masaj. Utilizați medicamente preventive.

Ce este pancreatita? Pancreatita este o afecțiune gravă, caracterizată prin inflamarea pancreasului. Ea apare atunci când sucurile şi enzimele digestive atacă pancreasul (organ aflat în partea superioară și central-profundă a abdomenului, care produce enzime digestive (funcție exocrină) și insulină (funcție endocrină). Pancreatita este o boală care nu se tratează şi nu se vindecă, dar evoluează în timp şi, în cazurile avansate de boală, afectează iremediabil pancreasul, iar organismul pacientului nu va mai putea digera alimentele sau produce hormoni specifici. Există două tipuri de pancreatită determinate de modul de instalare al bolii: acută; cronică. Pancreatita acuta Pancreatita acută este o afecțiune temporară. Se produce atunci când pancreasul încearcă să se recupereze după o leziune minoră, pe termen scurt. Majoritatea persoanelor cu pancreatită acută se vor recupera complet în câteva zile cu îngrijiri de susținere: odihnă, hidratare și ameliorarea durerii. Cu toate acestea, un caz foarte sever de pancreatită acută poate provoca complicații grave de sănătate, unele dintre ele punând viața în pericol. Pancreatită cronică Pancreatita cronică este o afecțiune pe termen lung, progresivă. Nu dispare și se agravează în timp. Pancreatita cronică va provoca în cele din urmă daune de durată pancreasului. Inflamația constantă provoacă cicatrizarea țesuturilor pancreasului (fibroză), ceea ce le împiedică să producă enzime și hormoni. Care sunt cauzele pancreatitei? Atunci când enzimele digestive din pancreas sunt eliberate anormal, acestea pot provoca inflamație și deteriorarea pancreasului. În pancreatita acută, această inflamație se declanșează brusc și este adesea reversibilă. În pancreatita cronică, inflamația poate fi continuă, dar poate să nu fie la fel de intensă. Principala cauză a pancreatitei în majoritatea părților lumii este boala litiază biliară. Calculii biliari sunt depozite mici, dure, de obicei formate din colesterol sau bilirubină, care se dezvoltă în vezica biliară (organul de sub ficat care eliberează bila în intestinul subțire). Calculii biliari pot bloca canalele care conectează pancreasul de intestinul subțire, iar enzimele pancreatice încep să deterioreze pancreasul în sine.  Alcoolul este una dintre cele mai frecvente cauze ale pancreatitei acute. O altă cauză relativ comună este hipertrigliceridemia. Alte cauze mai puțin frecvente ale pancreatitei sunt: Efecte secundare ale anumitor medicamente Leziuni abdominale, cum ar fi traumatisme Hipercalcemie (creșterea calciului în sânge) Variație anatomică rară în pancreas Tumora pancreatică (aceasta este rară și chiar mai puțin frecventă la persoanele sub 55 de ani) Anumite infecții virale, cum ar fi oreion sau pneumonie (acest lucru este foarte rar și de obicei cauzează doar cazuri acute) Care sunt factorii de risc ai pancreatitei? Fumatul și consumul excesiv de alcool sunt doi dintre cei mai mari factori de risc pentru pancreatită. Anumite persoane pot avea, de asemenea, gene specifice care cresc riscul dezvoltării pancreatitei. Incidențe mai mari sunt asociate cu următoarele gene: Gena tripsinogenului cationic (PRSS1) Gena inhibitorului tripsinei secretorii pancreatice (SPINK1) Gena reglatoare a conductanței transmembranare a fibrozei chistice (CFTR) Gena chimotripsinogenului (CTRC) Gena carboxi peptidazei A1 (CPA1) Care sunt principalele simptome ale pancreatitei? Simptomul principal al pancreatitei este durerea abdominală.  Simptomele pancreatitei acute: Durere moderată până la severă, cel mai frecvent este resimțită în capul pieptului, sub stern și adesea iradiază în spate. Se accentuează, de regulă, dacă pacientul se întinde pe spate și după ce mănâncă.  Greața și vărsături Scăderea poftei de mâncare și scăderea în greutate. Steatoree: prezența în scaun a grăsimilor, scaunele devin uleioase. Ritmul cardiac accelerat. Scăderea tensiunii arteriale. Simptomele pancreatitei cronice: Acestea sunt similare cu cele ale formei acute. Dar este posibil să includă și: Durere constantă în zona abdominală superioară, care iradiază spre spate. Această durere poate fi invalidantă. Diaree și pierdere în greutate, deoarece pancreasul nu eliberează suficiente enzime pentru a descompune alimentele Greață și vărsături Scaune grase, uleioase, cu miros urat. Cum se simte durerea din pancreatită? Durerea abdominală din pancreatită poate fi moderată până la severă și poate radia spre spate. Pancreatita acută tinde să fie mai severă, cu o calitate penetrantă. Abdomenul poate fi sensibil la atingere. În cazul pancreatitei cronice, durerea poate varia în intensitate. Poate să fie intermitentă, dar de-obicei nu dispare complet. Durerea poate fi agravată de: clinostatism, tuse, exercițiu fizic, alimentație dar și ameliorată de: poziție dreaptă, aplecatul înainte, alimentație redusă. Diagnosticul pancreatitei Multe afecțiuni medicale diferite care necesită tratamente diferite pot provoca dureri abdominale intense, cum ar fi apendicita, boala vezicii biliare, diverticulita sau chiar ruptura unui vas de sânge foarte mare numit aortă. Este important ca medicul dumneavoastră să excludă aceste alte cauze potentiale, pentru a stabili diagnosticul corect. Istoricul medical și examenul obiectiv sunt o parte importantă a diagnosticului. De obicei, teste de laborator suplimentare sunt, de asemenea, utilizate pentru a ajuta la diagnosticarea pancreatitei. Diagnosticul pancreatitei acute Amilază pancreatică: Acesta este un indicator puternic al pancreatitei acute dacă este crescută la trei ori nivelul normal (intervalul normal este de 40 până la 140 de unități pe litru (U/L). Lipaza pancreatică: Acest test este utilizat în mod similar testului de amilază; pancreatita este indicată dacă este crescută de trei ori nivelul normal (intervalul normal este de la 0 la 160 de unități pe litru (U/L). Bilirubina: Este utilizată împreună cu alte teste de sânge pentru a verifica dacă există blocaje în căile biliare. radiografie abdominală și pulmonară: semne de obstrucție intestinală (“ansa santinelă”, nivele hidroaerice), atelectazie, infiltrate pulmonare, efuziuni pleurale etc.; Ecografie abdominală: pancreas crescut în volum și cu scăderea ecogenității, calculi sau mal în vezica biliară; Computer tomograf (CT) abdominal: creștere difuză sau focală a glandei, prezența țesutului necrotic, prezența dilatării ducte pancreatice și a calcului obstructive; Imagistică prin Rezonanță magnetică (RMN): modificări similare celor de la CT. Pot fi necesare alte analize de sânge, mai ales în cazul pancreatitei acute severe sau dacă cauza de bază a pancreatitei este necunoscută. Diagnosticul pancreatitei cronice amilaza și lipaza pancreatică pot crește uneori în acutizări dureroase; bilirubina și fosfataza alcalină pot crește în compresii ale canalului biliar din cauza edemului pancreatic; deficit de vitamine liposolubile (în special al vitaminei D); creșteri ale trigliceridelor serice (> 1000 mcg/mL) la pacienții cu PC din cauza hipertrigliceridemiei; niveluri crescute în ser a imunoglobulinei G4 la pacienții cu pancreatită autoimună tip 1;

Ce este boala Alzheimer? Boala Alzheimer este o afecțiune cerebrală caracterizata de formarea plăcilor anormale de peptide in țesutul cerebral care în timp provoacă un declin progresiv al abilităților de memorie, gândire, învățare și organizare. În cele din urmă, afectează capacitatea unei persoane de a desfășura activități zilnice de bază. Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză a demenței. Simptomele bolii Alzheimer se agravează în timp. Cercetătorii cred că procesul bolii poate începe cu 10 ani sau mai mult înainte de apariția primelor simptome. Boala Alzheimer afectează cel mai frecvent persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Care sunt cauzele bolii Alzheimer? Patologia este cauzată de o acumulare anormală de proteine în creier. Acumularea acestor proteine, proteina amiloidă și proteina tau, provoacă moartea celulelor cerebrale. Creierul uman conține peste 100 de miliarde de celule nervoase și alte tipuri de celule. Celulele nervoase lucrează împreună pentru a îndeplini toate activitatea necesară pentru a îndeplini funcții precum gândirea, învățarea, amintirea și planificarea. Oamenii de știință cred că proteina amiloidă se acumulează în celulele cerebrale, formând mase mai mari numite plăci. Aceste plăci blochează comunicarea dintre celulele nervoase, ceea ce le împiedică să-și desfășoare procesele. Moartea lentă și continuă a celulelor nervoase are ca rezultat simptomele bolii Alzheimer. Moartea celulelor nervoase începe într-o zonă a creierului (de obicei în zona care controlează memoria – hipocampul) și ulterior se răspândește la nivelul altor regiuni cerebrale. În ciuda cercetărilor în curs, nu se cunoaște cauza acumulării acestor proteine. Până în momentul de față se crede că o mutație genetică poate provoca boala Alzheimer cu debut precoce. Ei cred că boala Alzheimer cu debut tardiv este provocată datorită unei serii complexe de modificări ale creierului care pot apărea de-a lungul deceniilor. O combinație de factori genetici, de mediu și de stil de viață contribuie probabil la cauza afecțiunii. Care sunt etapele bolii Alzheimer? Organizațiile pentru boala Alzheimer și furnizorii de servicii medicale folosesc diverși termeni pentru a descrie etapele bolii Alzheimer pe baza simptomelor. În timp ce termenii variază, toate etapele urmează același model – simptomele bolii se agravează progresiv în timp. Totuși, nu există ca două persoane să experimenteze boala în același mod. Fiecare persoană cu boala Alzheimer va progresa prin stadiile bolii într-un ritm diferit. Nu toate schimbările vor avea loc la fiecare persoană. Uneori poate fi dificil ca o persoană sa fie plasată într-o anumită etapă, deoarece ele se pot suprapune. Unele organizații încadrează etapele bolii Alzheimer în termeni de demență: Boala Alzheimer preclinica. Deficiență cognitivă ușoară (MCI) din cauza bolii Alzheimer. Demență ușoară din cauza bolii Alzheimer. Demență moderată din cauza bolii Alzheimer Demență severă din cauza bolii Alzheimer. Alte organizații explică mai larg etapele ca: Usor. Moderat. Sever. Semne și simptome ale bolii Alzheimer Semnele și simptomele bolii Alzheimer variază în funcție de stadiul afecțiunii. În general, simptomele bolii implică o scădere treptată a unora, majoritatea sau toate dintre următoarele: Memorie. Raționamentul și gestionarea sarcinilor complexe. Limba. Înțelegerea formei vizuale și a relației cu spațiul. Comportament și personalitate. Persoanele cu pierderi de memorie sau alte semne de Alzheimer pot avea dificultăți în a-și recunoaște declinul mental. Aceste semne pot fi mai evidente pentru cei dragi. Oricine se confruntă cu simptome asemănătoare demenței ar trebui să consulte un medic specializat cât mai curând posibil. Diagnosticarea bolii Alzheimer În vederea diagnosticului se folosesc mai multe metode pentru a determina dacă o persoană cu probleme de memorie are boala Alzheimer. Acest lucru se datorează faptului că multe alte afecțiuni, în special afecțiunile neurologice, pot provoca demență și alte simptome ale bolii Alzheimer. În pașii de început ai diagnosticului de Alzheimer, se vor pune întrebări pentru a înțelege mai bine sănătatea și viața de zi cu zi a pacientului. Medicul dumneavoastră poate cere, de asemenea, unei persoane apropiate dvs., cum ar fi un membru al familiei sau îngrijitor,  o perspectivă asupra simptomelor dumneavoastră. Vor întreba despre: Sănătate generală. Medicamentele curente. Istoricul medical. Capacitatea de a desfasura activitati zilnice. Schimbări de dispoziție, comportament și personalitate. Ulterior vor fi efectuate următoarele examinări și teste în vederea confirmării diagnosticului: Examen fizic și un examen neurologic. Examen de stare mentală, care include teste pentru a evalua memoria, rezolvarea problemelor, atenția, matematica de bază și limbajul. Teste medicale standard, cum ar fi analize de sânge și urină, pentru a exclude alte posibile cauze ale simptomelor. Teste de imagistică cerebrală, cum ar fi un CT cerebral, RMN cerebral sau tomografie cu emisie de pozitroni, pentru a susține un diagnostic de Alzheimer sau pentru a exclude alte posibile afecțiuni. Tratamentul bolii Alzheimer Nu există leac pentru boala Alzheimer, dar anumite medicamente pot încetini temporar agravarea simptomelor de demență. Medicamentele și alte intervenții pot ajuta, de asemenea, cu simptomele comportamentale. Începerea tratamentului cât mai devreme posibil ar putea ajuta la menținerea funcționării zilnice pentru o perioadă. Cu toate acestea, medicamentele actuale nu vor opri sau inversa cursul afecțiunii. Deoarece boala Alzheimer afectează pe fiecare în mod diferit, tratamentul este foarte individualizat. Este necesară o strânsă legătură între medicul curant, pacientul cu Alzheimer și cu persoanele care îi îngrijesc pentru a determina cel mai bun plan de tratament. Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat două tipuri de medicamente pentru a trata simptomele bolii Alzheimer: Inhibitori de colinesteraza. Antagonişti ai NMDA. FDA a dat aprobarea accelerată pentru aducanumab (Aduhelm™). Medicamentul ajută la reducerea depozitelor de amiloid din creier și astfel se poate ameliora evoluția bolii. Aducanumab este un medicament nou, iar cercetătorii i-au studiat efectele la persoanele care trăiesc cu boala Alzheimer timpurie. Din acest motiv, poate ajuta pacienții doar în stadiul incipient. Sfaturi pentru prevenirea bolii Alzheimer Deși există anumiți factori de risc pentru boala Alzheimer pe care nu îi puteți modifica, cum ar fi vârsta și genetica, este posibil să puteți gestiona alți factori pentru a vă ajuta să reduceți riscul. Factorii de risc pentru boala Alzheimer includ: Vârsta (în vârstă este principalul factor de risc). Genetica. Leziuni traumatice ale capului. Depresie. Boli cardiovasculare și boli cerebrovasculare. Tensiune arterială crescută. Colesterol ridicat. Diabet. Fumat. Obezitatea. Cercetările arată că un

Ce este endometrioza? Endometrioza, este o problemă frecventă de sănătate la femei. Își ia numele de la cuvântul endometru, țesutul care căptușește în mod normal uterul. Endometrioza apare atunci când un țesut similar cu mucoasa uterului se dezvoltă în afara uterului și în alte zone ale corpului. Cel mai adesea, endometrioza se găsește la nivelul: Ovarelor Trompelor uterine Suprafaței exterioare a uterului Alte zone în care se poate dezvolta includ vaginul, colul uterin, vulva, intestinul, vezica urinară sau rectul. Rareori, endometrioza apare în alte părți ale corpului, cum ar fi plămânii, creierul și pielea. Endometrioza poate apărea la orice persoană de sex feminin care are menstruație, dar este mai frecventă la femeile între 30 și 40 de ani. Șansele de a face endometrioză sunt mai mari dacă: Nu ați avut niciodată copii Perioadele menstruale durează mai mult de șapte zile Aveți cicluri menstruale scurte (27 de zile sau mai puțin) Un membru al familiei (mamă, mătușă, soră) are endometrioză Aveți o problemă de sănătate care blochează fluxul normal de sânge menstrual din corp în timpul menstruației Semnele si simptomele endometriozei Următoarele sunt cele mai frecvente simptome pentru endometrioză, dar fiecare femeie poate experimenta simptome diferite sau unele pot să nu prezinte simptome deloc. Acestea includ: Durere. Acesta este cel mai frecvent simptom. Femeile cu endometrioză pot avea multe tipuri diferite de durere precum: Crampe menstruale foarte dureroase. Durerea se poate agrava în timp. Durere cronică (de lungă durată) în partea inferioară a spatelui și a pelvisului Durere în timpul sau după actul sexual. Aceasta este de obicei descrisă ca o durere „profundă” și este diferită de durerea resimțită lin timpul penetrării vaginale. Dureri intestinale Mișcări dureroase ale intestinului sau durere la urinare în timpul perioadelor menstruale. În cazuri rare, puteți găsi și sânge în scaun sau urină. Sângerări sau pete între perioadele menstruale. Acest lucru poate fi cauzat de altceva decât endometrioză. Dacă se întâmplă des, ar trebui să vă adresați medicului dumneavoastră. Infertilitate sau imposibilitatea de a rămâne însărcinată. Probleme digestive. Acestea includ diaree, constipație, balonare sau greață, în special în timpul perioadelor menstruale. Care sunt cauzele endometriozei? Nimeni nu cunoaște cauza exactă a bolii. Sunt studiate mai multe teorii posibile: Probleme cu fluxul menstrual. Fluxul menstrual retrograd este cea mai probabilă cauză a endometriozei. O parte din țesutul vărsat în timpul perioadei curge prin trompele uterine în alte zone ale corpului, cum ar fi pelvisul. Factori genetici. Deoarece endometrioza rulează în familii, aceasta poate fi moștenită. Probleme ale sistemului imunitar. Un sistem imunitar defectuos nu poate găsi și distruge țesutul endometrial care crește în afara uterului. Tulburările sistemului imunitar și anumite tipuri de cancer sunt mai frecvente la femeile cu endometrioză. Hormonul estrogen pare să promoveze endometrioza. Cercetările analizează dacă endometrioza este o problemă a sistemului hormonal al organismului. Interventiile chirurgicale. În timpul unei intervenții chirurgicale în zona abdominală, cum ar fi operația de cezariană sau o histerectomie, țesutul endometrial ar putea fi prelevat și mutat din greșeală. De exemplu, țesutul endometrial a fost găsit în cicatrici abdominale. Factori de risc Studiile arată că femeile prezintă un risc mai mare de endometrioză dacă: Au o mamă, soră sau fiică cu endometrioză Au menstruație de la o vârstă fragedă (înainte de 11 ani) Au cicluri menstruale scurte (mai puțin de 27 de zile) Prezintă menstruații abundente care durează mai mult de 7 zile Sunt infertile Unele studii sugerează că un indice de masă corporală scăzut poate crește riscul de a dezvolta endometrioză. Tipuri de endometrioză Există trei tipuri principale de endometrioză, în funcție de locul în care se află: Leziune peritoneală superficială. Acesta este cel mai comun tip. Sunt prezente leziuni la nivelul peritoneului, o peliculă subțire care vă acoperă cavitatea pelviană. Endometriom (leziune ovariană). Aceste chisturi întunecate, pline de lichid, se formează adânc în ovare. Ele nu răspund bine la tratament și pot deteriora țesutul sănătos. Endometrioza profund infiltranta. Acest tip crește sub peritoneu și poate implica organe din apropierea uterului, cum ar fi intestinele sau vezica urinară. Aproximativ 1% până la 5% dintre femeile cu endometrioză au această formă. Tot ce trebuie sa stii despre Endometrioza si Infertilitate. Endometrioza este cauza principală a infertilității. Afectează un număr semnificativ de femei din întreaga lume, multe între 30 și 40 de ani. Aproape 2 din 5 femei care nu pot rămâne însărcinate o au. Dacă endometrioza interferează cu organele de reproducere, capacitatea de a rămâne însărcinată poate deveni o problemă: Când țesutul endometrial se înfășoară în jurul ovarelor, poate bloca eliberarea ovulelor Țesutul poate bloca spermatozoizii să ajungă în trompele uterine Poate împiedica un ovul fertilizat să ajungă de la nivelul tuburilor către uter Un chirurg poate rezolva aceste probleme, dar endometrioza poate îngreuna conceperea în alte moduri: Poate schimba echilibrul hormonal al corpului Poate determina sistemul imunitar al corpului să atace embrionul Poate afecta stratul de țesut care căptușește uterul în care oul se implantează Medicul poate îndepărta chirurgical țesutul endometrial. Acest lucru eliberează calea spermatozoizilor pentru a favoriza fertilizarea ovulului Dacă intervenția chirurgicală nu este o opțiune, se poate lua în considerare înseminarea intrauterină (IUI), care implică introducerea spermei partenerului direct în uter. Medicul poate sugera asocierea IUI cu „hiperstimularea ovariană controlată”, ceea ce înseamnă utilizarea medicamentelor pentru a stimula ovarele. Femeile care folosesc această tehnică au mai multe șanse să rămână însărcinate decât cele care nu beneficiază de ea. Fertilizarea in vitro (FIV) este o altă opțiune. Poate crește șansele de a rămâne însărcinată, dar statisticile privind sarcinile FIV variază. Cum se pune diagnosticul de endometrioză si ce analize sunt necesare? Dacă aveți simptome de endometrioză, discutați cu medicul dumneavoastră. Diagnosticul începe cu un medic ginecolog sau alt furnizor de servicii medicale care evaluează istoricul medical al pacientului și efectuează un examen fizic, inclusiv un examen pelvian. Examenul pelvian. În timpul unui examen pelvian, medicul va detecta chisturi mari sau cicatrici în spatele uterului. Zonele mai mici de endometrioză sunt mai greu de simțit. Ultrasonografia. O tehnică imagistică de diagnosticare care utilizează unde sonore de înaltă frecvență pentru a crea o imagine a organelor interne